Astra Giurgiu a obtinut a doua victorie in campionat, insa nu pare sa se indrepte nicaieri

Astra a reusit sa invinga Hermannstadt cu scorul de 1-0 si a obtinut a doua victorie in campionat, golul castigator al giurgiuvenilor fiind marcat de Valentin Gheorghe, in minutul 82. Aceasta victorie nu schimba prea multe lucruri in ceea ce o priveste pe fosta campioana, care ramane lanterna rosie a campionatului, cu 8 puncte. Unul mai putin decat Arges Pitesti si Dinamo, care se afla la egalitate. In acest sezon extrem de bizar de Liga 1 in care echipele de traditie si echipele mai noi se afla in primul esalon, viitorul la Astra pare unul extrem de sumbru. Reamintesc faptul ca Astra nu a solicitat intrarea in insolventa pana in momentul de fata. Este, oarecum, un semn ca patronului Ioan Niculae nu ii mai pasa de club destul incat sa mai incerce sa-l salveze. Evident ca rezultatele negative ale echipei sunt atrase de situatia financiara de la club, astfel incat Astra a terminat sezonul trecut pe locul 3 in campionat, insa i-a fost refuzata licenta UEFA de catre FRF, iar apelul acestei decizii a fost respins de TAS. Poate o calificare in Europa League ar fi adus o anumita suma de bani pentru a ajuta clubul sa se redreseze, insa si acest scenariu pare suficient de deplasat in conditiile actuale. 

Un scenariu mai realist ar fi ca Astra sa mai supravietuieasca macar un an, in Liga a 2-a, si sa se desfiinteze acolo. Situatia e chiar mai dezastruoasa ca cea de la Dinamo. E o situatie in care Dani Coman promite prime de victorie jucatorilor, insa acestia nu si-au primit salariile de luni de zile. Cel mai probabil vor fi o multime de plecari in iarna, urmand ca echipa sa fie una cu totul diferita in a doua parte a sezonului, iar jucatorii care raman sa depuna memorii la UEFA. S-ar lasa cu depunctari si alte astfel de minunatii care de altfel au devenit un lucru obisnuit in campionatul nostru intern. 

Este pacat, pentru ca Astra devine astfel un fel de FC Vaslui 2.0, varianta mai de succes. Doar ca Vasluiul nu a castigat un campionat si nici nu a ajuns in Primavara Europeana. Astra acum cativa ani o elimina pe Lyon pentru a intra in premiera in grupele Europa League (Lyon in sezonul trecut a fost in semi-finalele Champions League, asa ca idee) si reusea de doua ori sa o elimine pe West Ham United, pana in punctul in care fanii echipei din Anglia s-au enervat atat de tare incat “we couldn’t score against Astra fucking Gugu” a devenit o “mema” virala atat in tara cat si afara. Fiind preluata si de catre suporterii rivalelor din Londra ale “ciocanarilor”. Vasluiul nu a avut nici un trofeu, Astra are 3 (un campionat castigat in 2016, o Cupa a Romaniei in 2014, cu doua finale pierdute in 2017 si 2019, si o Supercupa, castigata tot in 2016). Iar cel mai tragic lucru este ca Astra nu are destui suporteri care sa reinfiinteze echipa si sa preia palmaresul in cazul in care aceasta se desfiinteaza. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *